Dirijorul fondator al Corului Vox Medicalis, Dr. Tudor Ionescu, s-a născut pe 24 februarie 1989 în București și este medic specialist ORL, supraspecializat în laringologie.
A înființat ansamblul în anul 2009, pe când era student în Anul II la Facultatea de Medicină, instituție pe care a absolvit-o în 2014. În planul carierei medicale, doctorul este pasionat îndeosebi de foniatrie și fonochirurgie, supraspecializarea otorinolaringologiei ce vizează afecțiunile corzilor vocale și ale aparatului fonator, frecvent apărute la profesioniștii vocali (artiști lirici, actori, clerici, cadre didactice etc.). În aceasta îl ajută considerabil experiența acumulată la cârma ansamblului vocal, precum și numeroasele sale colaborări cu diverși artiști. În această direcție, Dr. Ionescu a realizat un Senior Clinical Fellowship în clinica și chirurgia vocii timp de un an la Manchester Royal Infirmery, Regatul Unit, ca și nenumărate alte cursuri și stagii de observare în Anglia, Germania, Finlanda și Emiratele Unite Arabe. A fost invitat de nenumărate ori să susțină prelegeri la conferințe de specialitate.
Pe plan muzical, dirijorul formației a urmat cursuri la Facultatea de Muzică din cadrul Universității „Spiru Haret” fiind la clasa de dirijat a Lect. Univ. Dr. Luminița Guțanu-Stoian și Lect. Univ. Dr. Aurel Muraru; a mai participat la un masterclass de Dirijat coral sub îndrumarea Conf. Univ. Dr. Gabriel Popescu de la Conservatorul bucureștean, masterclass realizat cu suportul Corului Regal, iar pe parcursul anului petrecut la Manchester a studiat canto cu basul Matthew Best de la Royal Northern College of Music.
A dirijat ansambluri cum ar fi Camerata Regală, L'Atelier Choral de Valenciennes (Franța), Orchestrele de Barockeri, Pro Musica, Imperioso, Corul Solemnis, Corul Regal. A colaborat ca artist liric (bas) cu formații precum Corul Filarmonicii „G. Enescu”, Manchester Chamber Choir, Manchester Cathedral Choir, Grupul Vocal Canticum Bucharest, Corul Regal, Corul Catedralei „Sf. Iosif” din București și Corul Bisericii Anglicane din București. În decembrie 2016 a debutat în ipostază solistică alături de Orchestra Medicilor.
Ca viziune, Dr. Tudor Ionescu se simte împărțit între rigoarea profesiei medicale, de care este fascinat, ea având în sine metafizica ei, și fenomenul creației artistice prin care creionează, modelează și remodelează continuu orizontul existenței sale, atentând să acceseze lumile mai puțin aparente ale introspecției proprii și ale relațiilor interumane și cu Divinul. Cum? Prin Muzică.