Potyó István s-a născut la Brașov și a început studiile muzicale în orașul natal, secția pian. Începând din 2002 este cantorul bisericii franciscane din Brașov, iar începând din 2004 devine organistul și dirijorul bisericii Sf. Mihail din Cluj. Începând din 2021 este cadru didactic al UBB/Facultatea de Muzică. A absolvit Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, aria de cercetare a studiilor doctorale fiind misele din Transilvania (sec. 18.-19.). În calitate de dirijor al ansamblului Sf. Cecilia a interpretat cu ansamblul său nenumărate concerte și liturghii festive, cu o predilecție spre repertoriul transilvan. A susținut numeroase recitaluri de orgă atât în țară, cât și în străinătate în calitate de solist sau cu diferite ansambluri camerale.