Natalia Stoenescu a început să studieze vioara de la vârsta de 5 ani, iar în prezent este studentă în ultimul an în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, la clasa dl-ui prof. univ. dr. Florin Croitoru.
Din anul 2020 este membră a orchestrei de Barockeri din cadrul UNMB, iar din anul 2022 face parte din Orchestra Română de Tineret, alături de care a concertat sub bagheta marilor dirijori români și totodată în cadrul festivalurilor de renume internațional, precum festivalul Young Euroclassic dar și festivalul George Enescu.
Natalia studiază muzica de cameră sub îndrumarea dl-ui lector univ. dr. Mihail Ghiga, mărturisind că acesta i-a insuflat pasiunea pentru muzică veche. De asemenea, a participat la cursuri de măiestrie pentru formații camerale, cu personalități muzicale importante precum Peter Stark și Thomas Bowes.
În ultimii doi ani Natalia și-a descoperit o nouă pasiune și anume, viola, alături de care nu ratează nicio oportunitate de a cânta atât în cadrul formațiilor camerale cât și în cadrul orchestrelor.